Proiecte si programe

2023 – 2024

Programul ”În starea de bine”

  • 6.03.2024, Shadow – piesă de teatru interactivă(clasele 8 A&B); invitați – specialiștii de la Help Autism;
  • ”Știm cu toții că binele se face în liniște, dar binele făcut de The Story of Autism trebuie spus întregii țări, copiii cu autism nu trebuie să mai simtă disconfortul de a nu fi acceptați în societate. Întreaga societate trebuie să înțeleagă că un copil cu nevoi speciale are nevoie de ajutorul tuturor. Bunătatea nu este doar în luna magică a sărbătorilor, bunătatea trebuie să fie prezentă în viețile noastre.”(sursa – link)
  • Spectacolul de teatru ,,Shadow” face parte din Proiectul “Artă pentru incluziune“ finanțat prin Programul ”În stare de bine”, susținut de Kaufland Romania și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Proiect ”Școli incluzive în sectorul 6”

  • Începând cu 13.11.2023, vor începe asistențele la ore, pentru stabilirea metodelor optime de sprijin la clasă.
  • A avut loc prima întâlnire de proiect cu specialiștii de la Help Autism și  reprezentanții Primăriei Sectorului 6.
  • Viitoarele întâlniri specialiști – profesori – părinți se vor desfășura la Școala Gimnazială nr. 311(în Șc. 59 nu există spațiu decât după ora 18.15).
  • Părinții vor fi anunțați de  către diriginți/prof. pentru învățământ primar.

Ziua Lecturii

Despre Dragoste

15.02.2023 – Ziua Națională a Lecturii

Zile importante – ianuarie:

Programul ”Eu Aleg”

Decembrie – startul unui nou program de dezvoltare personală

Săptămâna verde

Decembrie 2023

  • Concurs Festival Internațional „Feerie de Iarnă” – Ediția a XVI-a, Timișoara, 9 decembrie 2023 – 2 premii I(Corul ”Speranțe” al Șc. 59 și S** U**, solistă, clasa a IV-a C, profesor coordonator Astanei Ionuț);
  • S-au împodobit sufletele noastre!
  • Programul ”Eu Aleg”

    Decembrie – startul unui nou program de dezvoltare personală

    Serbarea sportivă ”Fulgi de glorie”

    20.12.2023 – Întâlnire între echipa vicecampioană națională de handbal(ONSS, 2022), actualii elevi și Toma Mihnea, fostul nostru elev

    19-21.12.2023 – Moș Crăciun a participat la meciurile de handbal și baschet ale elevilor noștri, apoi a împărțit medalii și daruri

    34 de colinde pentru 34 de ani de la Revoluția din 1989

    • 21.12.2023 – momente de reculegere pentru martiri;
    • 19.12.2023 – Amiază corală în sala de sport a Șc. 59;
    • 17.12.2023 – Copiii au mulțumit, prin colinde, martirilor revoluționari(corurile reunite ale Șc. 59 – S6, Șc. 135 -S5 și Șc. ”George Călinescu”-S5). Gazda a fost comunitatea din Ferentari a Bisericii Sf. Ioan Botezătorul.

    105 ANI DE ÎNTREGIRE SUVERANĂ, 105 CLIPE DEDICATE PENTRU UNITATE 

    1.12.2023 – Portretul unui fenomen – Cristina Neagu;

    28.11.2023 – Ziua Dansului Popular;

    27.11.2023 – Ziua Artei Muzicale

    26.11.2023 – Lansare de carte;

    24.11.2023 – Ziua Olimpicilor(Sala de sport)

    23.11.2023 – Cele 105 clipe dedicate Marii Uniri au început cu SEARA ACADEMICĂ, prilej de întâlnire între generații.

    Invitații de onoare au fost:

    • Atelierul de idei 1923,  profesor universitar  doctor  OCTAVIAN  BURCIN
      • Subiect – Unificare și unitate, efortul elitei românești pentru recunoașterea Unirii, prima Constituție modernă a României;
      • Participanți – elevii claselor a VII-a, a VIII-a și alți beneficiari direcți pasionați de educație socială și de istorie;
      • Moderator – profesor Ciorobea Sebastian;
      • Mulțumim familiei Ungureanu pentru sprijin!
    • Atelierul de idei 1918, profesor universitar  doctor  NICULAE  GROSU
      • Subiect – România de la Întregire la Integrare spre un destin coerent;
      • Referințe – volumul Românii, între blesteme și miracole. O abordare istorico-sociologică;
      • Participanți – elevii claselor a VII-a și a VIII-a, domnul consilier Lucian Dubălaru;
      • Moderator – profesor doctor Popa Călin;
      • Mulțumim Național TV!

2022 – 2023

  • 22.03, Caravana proiectelor #59

    • Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” a fost vizitat de către elevii claselor 5E și 6A, în cadrul unui proiect de educație ecologică. În loc de bilet – un pet pentru reciclare ♥
    • A început ”Ora de cod” la gimnaziu. Resursele IAC(învățare asistată de calculator) sunt ideale pentru studiul în ritm propriu.
    • Elevii clasei 7C au fost profesori pentru 15 minute. Clasa 3B a fost gazdă. Ora de Muzică și mișcare a inclus multe jocuri și percuție pe un marș de Johann Strauß. 
    • 3A și 3C – în vizită de relaxare la Secția 22 Poliție
  • 21.12.2022 – Târgul de idei dichisite(15.25-16.30, parter, etajul I, etajul al II-lea) *** Serbarea sportivă de iarnă(16.30 – 18.15, sala de sport);
  • 10.12.2022 – 25 de elevi au participat la activitatea de formare –  ”Ghid pentru o expoziție despre un geniu al Renașterii”:
    • Expoziția „Leonardo da Vinci – Invențiile unui Geniu”, în București; 

    • ”Așadar, scopul nostru este să putem avea un spațiu al științei, artei, tehnologiei, interacțiunii, frumosului, în care creierul să învețe bucuria de a explora universul și de a crea iar sufletul să se bucure de înțelegerea și cuprinderea pe care tinerii o resimt ca pe o chemare dar pe care nu îndrăznesc să o afirme.”(Comunicat de presă) – În acest cadru, pe 11.12, elevii noștri sunt ghizi.
  • Ambasadorii antibullying – Voluntarii noștri de la clasele a VI-a și a VII-a au beneficiat de primele cursuri de formare în cadrul unui proiect inițiat de ONG ”Salvați copiii!”(De ce?)
  • Excursii și vizite
    • 8.10.2022, 5D&E – București, Tabăra de sculptură Măgura, Muzeul Chihlimbarului, Barajul Siriu;
    • 8 – 9.10, 2D;
    • 8-9.10, 4C;
    • 6.10, 3A&3C – București – Pitești – Pietroșani(În grădina de legume);
    • 28.09, 2A&2B – București – Mărăcineni(La cules de mere, în livada de vis)
  • Colaborare – ONG ”Salvați copiii!”;
  • 30.01.2023 – O zi specială pentru noi
    • De Sfinții Trei Ierarhi, am sărbătorit prin activități dedicate creativității, toleranței și speranței.
    • Uși_deschise_către_suflet
  • Concurs ”Antrenament pentru a fi decent”, 10-15.10.2022: link de participare;
  • Concurs ”Noua sală, noul complex educațional – Dorință de copil”;
  • Start – Campania de alegere a noului Consiliu – Consiliul elevilor în acțiune democratică(10.10 – 4.11.2022)

2021 – 2022

Stimați părinți, foști elevi, răbdătoare comunitate,

De ZIUA EDUCATORULUI, ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 59 vă invită să petreceți momente plăcute împreună cu școlarii de azi, copii cu inimă deschisă, dornici să demonstreze că orice lucru învățat se poate concretiza într-o idee pentru timp școlar și timp liber de calitate. 7 iunie va fi o zi specială pentru întreaga școală!

Foștii elevi își pot întâlni dascălii, se pot așeza în băncile special pregătite în fiecare clasă, pot participa la activități sau pot trece să vadă ce idei au actualii elevi. De la ora 17.00, foștii elevi pot juca meciuri de handbal, baschet și fotbal cu actualii elevi. Dacă doresc, pot scrie pe adresa eratostene2002@yahoo.com, pentru rezervarea locului în echipă.

La intrarea în unitate, foștii elevii, părinții și vecinii noștri vor primi un dreptunghi cu 5 puncte. În fiecare clasă există Borcanul cu aprecieri.

Stimați vizitatori, dacă vă place atelierul vizitat, atunci vă rugăm să rupeți(din dreptunghi) câte puncte considerați și să le puneți în borcan. Dacă nu mai aveți puncte, atunci, lângă borcan, veți găsi un dreptunghi, pe care treceți un calificativ pentru activitatea desfășurată de școlarii care răspund de atelierul vizitat.

Copiii învață să fie gazde bune, să comunice cu publicul, să-și învingă teama și să se bucure de timpul petrecut cu foștii elevi și profesorii lor. În acest fel, sărbătorim împreună 40 de ani de educație în Școala Gimnazială nr. 59.

Vă rugăm să respectați traseul indicat de ghizii care vă întâmpină! Vă așteptăm cu drag, pe 7.06.2022, de la 11.15!

  • Programul Zilei Porților Deschise – PROGRAM 7.06;
  • Cupa 1 Iunie- sportul pentru toți:
    • majorete, teren nou, susținere, minge peste gard(supărare!), elan, strategii, bucurie, reușite, emoții și multă, multă mișcare! Felicitări, 6A&B! Cei doi arbitri(prof Constantinescu Gabriela și prof Moldovan Ioan) și organizatorii(prof Andone Ana și prof Colțănel Mihaela) au creat atmosfera de competiție din drag de volei și de fotbal. LA MULȚI ANI, DRAGI COPII! LA MULȚI ANI, #59!
    • 2.06 – Campionatul tradițional al claselor a VIII-a 
      •  
  • Ziua Națională a Educației Financiare
    • 8C: întâlnire cu un antreprenor care le-a vorbit celor mici în română și engleză, pentru buna înțelegere a mesajului de către elevii noștri români și audienții din Ucraina. Mulțumim familiei Borhan pentru darul informațional!
    • Noi ateliere Retrofit, de data aceasta la 3B. Viitorii antreprenori vor gândi casele viitorului.
  • Săptămâna Verde a început cu excursia claselor 6A și 6B la munte. Fiecare habitat a fost observat cu atenție, în plin sezon al revenirii la … verde.
  • COS – Program educațional Young Engineers – robotică și inginerie mecanică profesională – Provocarea Lego, Informatică și TIC altfel – TIC, 8C, 14.04:
  •  
  • Ziua Porților Deschise pentru viitorii școlari – 9.04.2022;
  • 8.04.2022 – Vizita oaspeților din Saint Denis(activitate organizată de Consiliul Local al Sectorului 6)
    • Au fost organizate 3 ateliere(7A, 6A, 6B): Fizică, ETAP, Literatură-jurnalism.
  • 4 – 5 .04.2022, Simularea Evaluării Naționale – VIII:
  • Proiectul ”eSector6” laureat la Gala Smart City: moment festiv;
  • Pașaportul European al Calificărilor pentru Refugiați;
  • Sfat pentru profesori și părinți – consilier școlar Ana-Maria Oancea: emisiune TVR;
  • Final de martie cu premii oferite de Național TV și Radu Andrei Tudor, prezentatorul Telejurnalului de seară la TVR 1. Micii jurnaliști(clasele a VI-a și a VII-a) au primit 4 premii pentru interviurile realizate în cadrul opționalului de LLR. Dialogul cu profesioniștii a fost foarte interesant.
  • Au fost înscriși, în unitate, primii elevi din Ucraina. O familie este cazată de către un fost elev, în propriul apartament, iar revenirea lui în unitatea reabilitată a fost încărcată de dubla emoție: revederea clasei în care a învățat și mijlocirea unui nou început.
  • S-a încheiat Concursul Comper – Matematică. Felicitări!
  • 24.03.2022 – Școala 59 a fost gazda unui cerc pedagogic la nivel de sector(au participat 20 de persoane fizic și 40 – format online). Tema abordată – TSI.
  • A fost o zi cu și pentru copii!
  • Reluăm seria activităților dedicate celor 40 de ani de la înființarea școlii. Reprezentanții claselor a VII-a vor învăța, de la profesioniștii Național TV, tainele unui bun reportaj/jurnal de știri/interviu.
    • 21.03, ora 11.00, clasele pregătitoare sărbătoresc Ziua Pădurii(vor primi în dar un copăcel/clasă -de la Consiliul Local Sector 6- și îl vor îngriji 8 ani);
    • 21.03, ora 12.00, clasele a VIII-a plantează bulbii donați de Asociația POT(Va fi Educație tehnologică altfel.);
    • 21.03, ora 14.10, întâlnirea profesioniștilor de la Național TV cu micii jurnaliști din școala noastră;
    • 21.03, 7D este de serviciu la materiale sportive și colectare selectivă, în special capace din plastic(Campania pentru elevul din clasa pregătitoare)
    • S-a dat stratul vizitelor și excursiilor în aer liber! A început primăvara astronomică!
  • Pretransfer – CONDIȚII SPECIFICE:
  • Mărțișorul continuă cu trei activități RETROFIT(8A, 2A, 3A), două simulări de Evaluare Națională la clasa a VIII-a, o întâlnire de suflet cu Național TV:
  • Am fi foarte fericiți ca lansarea de carte a fostului nostru elev, domnul Mihai Găinușă, să fie și un eveniment din seria celor 40 de povești pentru 40 de ani de școală! 

Mulțumiri pentru comunitatea care salvează îngeri!

Colaborări în amurg de 2021: 5B și ONG ”Salvați copiii!”(Lecția de prietenie); 8C și UPB(Lecția de programare)

Obiective îndeplinite: 100 de cozonaci pentru Centrul Social Ghencea; Myanmar – un destin care se poate schimba prin intervenția noastră, a tuturor; 33 de familii cu mulți copii din mediul rural au primit daruri de Crăciun(Vrancea și Moara Nouă); Intervenție caritabilă în unitatea noastră, pentru familiile care au nevoie de ajutor

Mulțumim pentru tot ce ați dăruit!

#59 în sărbătoare – Învățăm să decorăm, Pereții devin simeză, Școala colindătorilor

Campania ”Din suflet pentru suflet”

Concurs de creație literară

Ursulețul Maxi vă mulțumește!

1 Decembrie

Campania antiviolență, octombrie-noiembrie-decembrie

  • Salvati_copiii_Campanie_Anti_violenta;
    • Răspuns activ-creativ la violențăActivitățile de informare anti-violență continuă. Reprezentanții Consiliului elevilor au fost profesori timp de două ore, la clasele 6A și 6C. Au explicat, pe înțelesul tuturor, ce este violența și cum putem să prevenim, să ameliorăm această stare care provoacă suferință, dezechilibru emoțional și o teamă permanentă. Materialele folosite au fost verificate de către ONG ”Salvați copiii!”, de către diriginți și consilierul școlar. Ușile se transformă în expoziție de materiale antiviolență, de sfaturi și povești de viață. Activitățile vor continua și la alte clase.
  • 59Despre incluziune și șanse egale

Proiectul Patrimoniul material și imaterial al lumii, clasele a VI-a

Parteneriate:

  • CSM București(handbal), CSȘ nr. 5(baschet), Club Sega(baschet), Club Triada(karate),  Club Sportiv Modern Tenis, CSA ”Steaua”;
  • ONG ”Salvați copiii!”;  
  • Asociația Culturală Control – Ori Trei – ateliere de autocunoaștere prin scris;
  • Biblioteca Metropolitană București(sector 6)

Proiectul ”Cetățeanul”(educație socială)

Programe Junior Achievement – JA Educație economică și financiară(clasele a VIII-a), JA Educație pentru sănătate(clasele a V-a), JA STEM(clasele a VI-a)

Proiecte interne:

  • Plimbare virtuală prin Europa interculturală(clasele a VI-a)

Activități:

  • Alegeri pentru Consiliul Elevilor;
  • Alegerea simbolurilor claselor, stabilirea codului vestimentar la nivelul fiecărei clase;
  • Oferta educațională 2021-2022(la rubrica Resurse/Documente);
  • Eroii Internetului 

2020 – 2021

Ce pregătim?

  • Primul număr din revista Mozaic de interese – clasele a VII-a;
  • Primul număr din suplimentul cultural ”Despre patrimoniul cultural material și imaterial” – clasele a VI-a;
  • Finalizarea activităților despre știrile false(informații suplimentare);
  • Finalizarea activităților pentru proiectul anti-violență – FICE;
  • Un proiect educațional care se va realiza în parteneriat cu o școală din mediul rural și 3 școli bucureștene

Ce am finalizat?

 

Școala … în culorile copilăriei

Expoziție în construcție(permanentă), cu finalizare din dragoste pentru educație

Colecția de primăvară 

Lucrări permanente

Concursuri noi:

Reviste, reviste! Adăugăm articole! Poate ne citește cineva:

Lucrările elevilor de nivel primar

  • 4C ne invită … – link(fiecare vot contează);

2019 – 2020

  • Luna florilor – amenajarea claselor, a grădinii;
  • Ne pregătim de Dragobete;
  • 17 – 28.02, Săptămânile anti-violență;
  • 17 – 21.02, Expoziție de pictură(et. 1 și parter) – De rerum natura;
  • 14.02 – Ziua Complimentelor, Cutia Poștală cu Declarații de Prietenie;
  • 13.02 – Prezentare de proiecte 8C – 6B;
  • Concursurile Comper;
  • Târg de carte cu donații pentru biblioteca școlii;
  • 23.01 – Prezentare de proiecte despre Mica Unire;
  • 15.01 – Ziua Eminescu;
  • Serbare sportivă – 18.12.2019;
  • Alte ajutoare au ajuns la familiile nevoiașe. Mulțumim elevilor și părinților! Mulțumim familiei Negoiaș-Mustățea!
  • Am fost invitați la serbarea de caritate organizată de Grădinița ”Colț de Rai” și ONG ”Salvați copiii!”(17.12.2019);
  • Elevele noastre, medaliate la concursurile naționale de gimnastică, pregătite de CSA ”Steaua” au avut întâlnire de lucru cu Moș Crăciun. Am putut vedea cu câtă trudă se obține perfomanța… Felicitări! Succes!
  • Despre Scrisul frumos… ne povestește clasa a V-a A.
  • Expoziții de proiecte pe holul etajului I și în clase:
  • Ne pregătim de sărbătoare – activități interdisciplinare în cadru nonformal(28.11-7.12);
  • Scoala_59_1_Decembrie;
  • Întâlnire cu savantul Cristian Presură – 25.11.2019;
  • 23-24.11.2019 – Gaudeamus pentru noi!
  • 1.11.2019 – prezentare de proiecte și Turul galeriei;
  • 31.10-1.11.2019, expoziție de proiecte(educație socială, dirigenție, fizică);
  • Hallo!We-en(socializare în pas de dans) – gimnaziu și primar;
  • 6C, 6D – vizionare de filme(timp liber petrecut cu clasa);
  • Bucuriile toamnei, activități despre hrană sănătoasă și timp liber în natură(ciclul primar; octombrie);
  • Împreună pentru ECHIPA NAȚIONALĂ!(15.10.2019) – detalii, vineri, 11.10.2019, ora 17.00
  • Ziua Educației, 5.10.2019
  • European_Day_of_Languages;
  • Journée_mondiale_des_langues;
  • Invitație la Fast SuperCoders
  • Dirigenție în alte locații – dezvoltarea relațiilor de grup(8C)

  • Pinocchio_4A_proiect;
  • Pregătirea alegerilor pentru Consiliul Elevilor;
  • Primirea de cereri pentru actualizarea Statutului Elevilor din Șc. 59(vor fi discutate în viitoarea ședință de CE)

2018 – 2019

Un logo pentru 59 – propuneri pentru Serbarea Olimpicilor

Ziua Europei – Luna dansului și a cântecului european

  • Ce poate fi mai frumos decât un timp dedicat cântecului și dansului? Mai frumos … timpul petrecut cu ceilalți, învățarea unui cântec tradițional, plăcerea de a dansa, plăcerea de a participa la bucuria celorlalți.

  • Au participat 10 clase, cu câte un scurt program. Cele mai frumoase costume au fost cele ale clasei 7 B. 
  • Pregătiri

  • Repetiții
  • Spectacole
  • Expoziții

  • Concursuri despre Europa
  • Excursii tematice în zone multiculturale

  • Prezentări de jocuri în Scratch – despre statele europene

Voluntariat

Educație pentru viață

Excursii

  • București – Sibiu – Sibiel – Pitești

  • Vulcanii noroioși

Se continuă activitățile de proiect pentru cele 3 propuneri ale CE.

Încep campaniile umanitare!

Proiectele Consiliului elevilor s-au calificat pentru Concursul ”Democrație și toleranță”(22-23.02.2019)

Ne pregătim pentru Festivalul florilor – Ziua școlii – 26.03.2019

Ziua PI – 14.03

Proiectele școlii în dezbatere

Săptămâna ”Implică-te în viața ta!”

  • Ziua prieteniei, Ziua mesajelor pozitive
    • ”Peretele cu mulțumiri – un exercițiu prin care învățăm recunoștința pentru ceilalți. Întâi pentru cei ce ne plac și pe care ăi iubim, apoi pentru cei ce nu ne plac. Și dacă reușim asta, vom avea o inimă plină de iubire pentru toți. Și vom fi eliberați de violență.”(coordonator de proiecte și programe Ana Andone)
    • Antiviolența – alternativa creativă;
    • Peretele cu mesaje de mulțumire;
  • Acceptarea și respectul – pași spre combaterea segregării
  • Atenție la riscurile din mediul virtual!

Prevenim prin cunoaștere

Mica Unire, 160 de ani

Serbări, dedicații

Pentru părinți, pentru comunitate, pentru eroii celor mici

Elevele școlii nostre – mari campioane naționale

Echipa de teatru se pregătește de Sărbători

Pregătiri pentru cea mai lungă și misterioasă noapte din an

Noi proiecte prezentate  – Cultură civică

Gătiți de sărbătoare

Apar noi și noi lucrări …

Fort 13 – O veritabilă lecție de istorie și patriotism

Turul muzeelor(17 și 24.11.2018)

Centenar în culorile copilăriei

Concurs – 13 echipaje, 13 lucrări

26-27.11.2018, jurizarea lucărilor de către copii

Schimb de experiență

Proiect realizat în colaborare cu Primăria Sectorului 6

Cu și despre valori – 15.11.2018

Activități antiviolență *  Puterea exemplului

Ne pregătim pentru 1 Decembrie! Școala Gimnazială Nr. 59 va organiza întâlniri cu Cercetașii României, concursuri de desen/creații literare, expoziții, vizite și șezători.

Pe 29.11, elevii și cadrele didactice vor avea o uniformă specială: costume populare din toate zonele istorice.

Înscrieri individuale pentru Lumina Math

8 și 11.10.2018, premierea părinților care au absolvit modulele de Joc și Legendă;

Noi proiecte propuse de elevi – Consiliul elevilor în acțiune

  • Pauze mai atractive, timp liber de calitate
  • Un climat mai sănătos împreună cu cei dragi, la școală
  • Uniformă sau dress code – libertatea individuală respect și responsabilitate

5.10.2018 –  Ziua Mondială a Profesorului, Ziua Educației;

28.09.2018 – Simulare de incendiu(în parteneriat cu ISU) – toți elevii școlii;

28.09.2018 – Activitate în sala de sport(poveste cu personaje din baloane) – Pregătitoare A, B, clasa I B;

17.09.2018 – Start pentru Programul ”Sportul ne unește”(CSM București) – echipele de handbal ale școlii(prof. Nistor Victor)

2017 – 2018

30.05.2018

Lansare de carte – Bookfest – Sc 59

25.05.2018

18.05.2018

11.05.2018 – Concursul Comper – Național, Proful de Mate, etapa a II-a

9-10.05.2018 – Concursuri tematice, festival, expoziție

21.04.2018 – Patrula de reciclare în acțiune:

19.04.2018 – Nu a fost cutremur! Doar … simulare;

16 – 27.04.2018 

23 – 25.03.2017, Invitație la teatru cu trupa școlii (Festival – concurs ”Buna Vestire”)

14,03.2018, Evaluare de proiect la Geografie (4C – 8A)* ”Cât de greu este să fii evaluator?” … o întrebare pentru clasa a VIII-a A

8.03.2018 Sc 59 – 8 Martie 1, Sc 59 – 8 Martie 2;

4.03.2017 – Start la vot pentru concurenții noștri la Olimpiada Siguranței! Citiți și votați lucrările elevilor Școlii Gimnaziale Nr. 59!

1.03.2018 – ISU propune materiale pentru situații de urgență;

28.02.2018 – UE propune materiale pentru educația fiscală;

22.02

13-14.02, noi oportunități pentru activitatea educativă (Junior Achievement, CinEd);

14 -24.02, Din dragoste pentru mediu (acțiune de colectare DEEE);

Scoala 59 _Implica-te in viata ta;

1 D, învățarea prin proiecte;

Calendarele concursurilor și proiectelor municipale, interjudețene, naționale;

Concurs Național de Artă Plastică organizat de școală, poz. 134 (resp. prof. Cojocaru Speranța)

2.02.2018 – Global Impact Day 2018;

2.02.2018 – De mână cu vacanța (6B, activitate de socializare în cadru nonformal);

O seară de teatru plină de farmec, electrizantă, plină de umor – NationalTV;

Elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 59 au susținut duminică seară spectacolul „La bulivar, birjar!” după momente și schițe de I.L. Caragiale, în cadrul Festivalului „Caragiale și comedii la Dalles”, organizat de Primăria Municipiului București și Universitatea Populară Ioan I. Dalles, festival care se desfășoară în perioada 27-30 ianuarie 2018.

Din 2015, Universitatea Populară Ioan I. Dalles  a devenit un partener important al atelierului de teatru de la Școala Gimnazială nr. 59, toate spectacolele fiind jucate pe această scenă: „Vrăjitorul din Oz”, „Voi scandal, parol!”, „Ce se-ntâmplă, doctore?”, „Ce complicată e iubirea…” , „Repetăm sau nu?”, „Pedagogi de școală nouă”.

Dincolo de dragostea pentru teatru pe care și-au propus să o dezvolte, coordonatorii Lucian Ifrim și Dana Ifrim le-au oferit copiilor o deschidere către autori importanți din literatura română și universală, descifrând împreună tainele montării unei piese de la text la scenă, cu multă bucurie, plăcere și seriozitate în aceeași măsură.

Nou – Eveniment de final de ianuarie;

23.01.2015 – Un moment închinat Unirii de la 1859 – Hora 1Hora 2;

19 – 26.01.2017, Concursurile Comper (fără taxă, organizate în școală); toți elevii pot concura, dar trebuie să anunțe pe 18.01 (LLR) și 25.01 (Mate) dorința fermă de participare

17.01.2017, Voluntari pentru educatie – Evitarea riscurilor in utilizarea Internetului;

15.01.2018 – Un Luceafar pentru noi toti (gimnaziu); momente poetice (nivel primar);

22.12.2017

20-21.12.2017, De la colind la sport (festival de talente sportive):

21.12.2017, CSS Steaua – Școala 59 – activitate festivă în cadrul Proiectului ”Țară, țară, vrem campioane!”:

21.12.2017 – Campania ”Lapte și cozonăcel pentru un suflețel”

20.12.2017 – Dirigentie altfel, Dirigentie altfel 3, Dirigentie altfel 2;

19.12.2017 – O seară magică Proiectul ”Aspect! Respect!” 1, Proiectul ”Aspect! Respect!” 2, Proiectul ”Aspect! Respect!” 3, Proiectul ”Aspect! Respect!” 4;

18 – 21.12.2017, Sprijinim Centrul Social Ghencea!

12 – 16.12.2017, acțiuni caritabile – Elevii domnului antrenor  Țapardel continuă strângerea de donații pentru Institutul Oncologic Fundeni.

12 – 16.12.2017, doamna prof Negoiaș Carmen a mobilizat Domneștiul și elevii școlii noastre pentru strângerea de ajutoare pentru un sat vrâncean izolat.

11.12.2017, Vizita unei mari campioane – Alina Dumitru (Proiectul ”Campionii României”);

10.12.2017, UMF ”Carol Davila” derulează activitățile experimentale cu elevii școlii noastre; UMF -Sc 59 1UMF -Sc 59 2UMF -Sc 59 3; interviu;

10.12.2017, s-au încheiat activitățile ”Ora de cod” (Kodable a trimis 114 diplome pentru participarea la eveniment)

9.12.2017, START pentru serbările de Crăciun!

5.12.2017, 4 A și Școala Gimnazială Specială “Constantin Păunescu” București – SNAC;

4 -7.12.2017 – DE SĂRBĂTORI, NE BUCURĂM DĂRUIND (Activitate caritabilă);

Nu uitați de Proiectul ”Culorile Speranței”! Două concursuri pentru cei mici! Detalii în pagina dedicată concursurilor

27.11.2017 – START pentru Proiectul ”Campionii României! Ziua Națională vine cu un dar de suflet (Programul Național„Campionii României în școală, liceu și universitate”).

28.11.2017, ora 13, Serbare dedicată Zilei de 1 Decembrie;

De la Kaufland pentru elevi, formând profesorii (link);

*** OLAV – 23-29.11.2017, clasele V-VIII; tabelul cu elevii calificați – avizier (începând cu data de 8.12.2017);

*** Concursul Interjudețean de Matematică (se va desfășura în școală în perioada 20-23.11.2017 –  detalii/site);

*** Selecție pentru Centrul de Excelență în Matematică (22.11.2017, 9.00 -10.30, în școală; evaluarea lucrărilor se va face într-un centru special, la nivel de sector) – procedura de selecție;

Lectură în spații nonformale – Ora de lectură la ceainărie (7A);

Târgul de carte, 26.11.2017 (4C) Gaudeamus, prezent!

Lectura … altfel – 4 C – Picnic literar;

Patrula de Reciclare intră în acțiune! (***) (documentație);

16.11.2017, activitate în parteneriat cu Booklet Fiction – Ora de lectură;

ISMB – Centenar (program de activități);

11.11.2017 – În excursie, în inima istoriei

9.11.2017 – 4 A, 4 C – Lecția de istorie în spațiul muzeal (MNIR-4A&4C); 4 A – Muzeul Național de Istorie; proiect de noiembrie (Evaluare cu public);

8.11.2017 – CP, cerc de limba engleză (Cerc cu zambete);

8.11.2017 – 8 B, Părinții devin resursă de învățare (Porția de sănătate);

8.11.2017 – Parteneriat pentru sănătate (gimnaziu) – Igiena personală;

4.11.2017 – O altfel de învățare (Sc 59 – Lectia de istorie);

3.11.2017 – Concursul de Artă Plastică ”Sentimente colorate” (Sentimente colorate 2017 p 1, Sentimente colorate 2017 p 2Sentimente colorate 2017 p 3Sentimente colorate 2017 p 4);

30.10.2017 – 5 B, 5 C – Noii colegi de clasă (trandafirii și lalelele) – Grădina din clasă (5 B, 5 C);

28-29.10.2017 – Sala Ioan Dalles ne-a oferit, în dar, spectacole de teatru (timp liber de calitate, 8 A);

26.10.2017 – Tehnica unui periaj dentar corect (campanie de informare);

26.10 – 30.11.2017, Proiectul ”Ora de Net” ( Ora de Net p1, Ora de Net p2; Ora de Net 6B; Ora de Net 5 B);

24 – 25.10.2017, Proiectele elevilor SC 59 PROIECTE 18 – 25.10.2017 partea 1, SC_59_PROIECTE_partea_a_doua:

  • I D – Proiect clasa I-D;
  • clasa a VIII-a – Dezvoltare durabilă, energie regenerabilă;
  • 3 A – Coșul cu amintiri;
  • 4 C – 6 C (O faptă bună pentru colegii mai mici);
  • 4 C, 4 A – Despre pubertate

18 – 25.10.2017, Cabinetul de consiliere, personalul școlii și personalul medical au desfășurat o amplă campanie de informare despre igiena personală 

ISMB și PROEDUS propun – Adresa ISMB 25332_20.10_Cursuri gratuite elevi_PROEDUS, Adresa ISMB nr. 25331 din 24.10.2017 stagii gratuite de pregatire sportiva PROEDUS

Concursuri & evenimente culturale (p1)

15.10.2017 – Sc 59 – 15 oct

12.10.2017 – Eroul unei cărți – Domnul Tic (întâlnire cu magia cărții) Domnul TIC la Scoala Gimnaziala Nr 59 – 1Domnul TIC la Scoala Gimnaziala Nr 59 – 2

11.10.2017 – Alegerea noului Consiliu al Elevilor 

10.10.2017 -5 C, 4 C  Proiect antiviolenta (Formare-informare colegiala)

Proiecte educaționale: clasa I (Tedi), CP – VIII (Olimpiada siguranței) Creativ, pentru orice vârstă – concurs;

Excursii (octombrie): CP “Căpșunele” (ateliere creative), 5 B (jud Buzău), 4 C – 6 A (Horezu), 4 A (Horezu)

Pentru 5.10.2017

Ediție de septembrie – Ziar de scolar (realizat doar de copii)

4 D, 29.09.2017 – Toamna în parc, lecție de Științe ale naturii

2 C, 26.09.2017 – În excursie aplicativă

23 – 27.09.2017, Lecția de dezvoltare durabilă – au fost invitați foști elevi, actuali părinți, foști profesori, care vor face schimb de idei – cu elevii –  despre rolul școlii, despre propunerile pentru noul PDI (Planul de Dezvoltare Instituțională); 

26.09.2017, ora 16.00 – Dragoste durabilă, întâlnire de suflet pentru foștii elevi (clasa învățător Oproiu Elena – diriginte Popa Călin); se dă startul la voluntariat din dragoste pentru școală *** Sărbătoare la Școala Gimnazială Nr 59 din Capitală! (National TV, știre)

25.09.2017 – Spectacol pentru ciclul primar – Sc 59 la Teatrul Stela Popescu

Zilele Bucureștiului – Mulțumim Universității Populare ”Ioan I. Dalles” pentru invitațiile la teatru! Un parteneriat pentru cei mici, dar și pentru mămici, tătici și bunici! 17.09.2017, ora 11 (pentru copii), 17.09.2017, ora 19.00 (pentru cei mari), 23.09, ora 11 (pentru cei mici)

Ziar de şcolar vacanţă (resp. Katia Feodot) *** Propuneri pentru studiul individual 

2016 – 2017

Noutăţi:

Patrula de Reciclare *

  • cu avizul Ministerului Educației Naționale nr 439m/19.08.2016;
  • RoRec a măsurat, a apreciat și ne-a lăudat, pentru că avem o Patrulă de Reciclare (3 C) foarte activă;
  • Continuă campania de reciclare –  Patrula de reciclare in actiune;
  • 13.05.2017 – Acţiune de reciclare la nivel comunitar (Şcoala Altfel);
  • Festivitatea de premiere – Locul 1 – sector

Olimpiada Siguranței 

Junior Achievement Comunitatea mea

Proiectul Destine …

Activitățile lunii octombrie:

Creativitate vs violență

Proiectele lunii noiembrie

Decembrie – Abilitate, empatie, stil și creativitate

Ianuarie – unitate în lupta pentru viață – Serbare 

Agenția Națională Antidrog

  • activități de prevenire a consumului de droguri (gimnaziu), 19.10.2016

Festivalul Științei 15 – 16 octombrie 2016

Ora de cod

Programul Şcolar Educaţional Always, 2016

Scopul programului: educarea tinerelor eleve pe teme de igienă feminină şi îngrijire personală (clasele a V-a)
Initiatori: MECS, Agenţia Grey Worldwide România

Programe pentru îngrijirea animalelor de casă

  • Programul educațional PetABC Resurse pentru lecții;
  • Programul ”Să învățăm despre animale!resurse;

Educație juridică

Tradiții în spațiul european

LISTA Parteneriatelor 2016 – 2017 Sc 59

—-

2015 – 2016

Programul Olimpiadelek, 2015-2016

– Participarea la Programul „Olimpiadele Kaufland” nu este condiţionată de achiziţionarea vreunui produs sau de plata vreunei taxe de participare de către Participanţi. În acest sens, nu este necesar ca Participanţii să achiziţioneze niciun produs sau să achite vreo sumă de bani pentru a se putea înscrie sau câştiga.

Kaufland, Consiliul Local al Sectorului 6 si parintii Scolii Nr. 59 sustin proiectele educationale (Kaufland a dotat cabinetul de TIC cu 30 de computere noi)

Baterel și Lumea NON-E

Campania se adresează elevilor din toate ciclurile de învățământ – primar, gimnazial și liceal, și are ca scop principal implicarea elevilor și profesorilor în realizarea unei rețele naționale de colectare și reciclare selectivă, în special a DEEE-urilor, bateriilor și acumulatorilor uzați – sursa environ.ro

„Tu alegi! – proiect pentru combaterea violenţei în şcoli”

Prevenirea violenţei între tineri, în mediul şcolar, între profesori, adulţi şi tineri – sursa primarie6.ro

“Tara, tara, vrem campioane!”

Programul national „Relansarea gimnasticii romaneşti” este derulat conform protocolului incheiat intre Fundatia „Casa Campionilor”, Federaţia Romana de Gimnastica, Ministerul Tineretului şi Sportului, MECS, Inspectoratul Scolar Judetean Constanţa, Clubul Steaua, cu sprijinul Petrom.

“EDUCAȚIE PRIN SPORT- Campion si Sanatos

Initiatori: Primaria Municipiului Bucuresti prin Clubul Sportiv Municipal Bucuresti, in parteneriat cu Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, Directia pentru Sport si Tineret a Municipiului Bucuresti, Federatia Sportului Scolar si Universitar

Programul Şcolar Educaţional Always

Scopul programului: educarea tinerelor eleve pe teme de igienă feminină şi îngrijire personală
Initiatori: MECS, Agenţia Grey Worldwide România

Proiectul european JUNIOR HOP (Erasmus+), campanie sustinuta de marii sportivi ai Romaniei

Scopul proiectului: studiul despre perceptiile copiilor/ale profesorilor de sport asupra orelor de educatie fizica si sport.

Profesor de sport pentru o ora a fost campioana olimpica la judo, doamna Alina Dumitru.

Proiectul Creşterea accesului la servicii de prevenţie primară pentru copii şi adolescenţii din România. Alimentaţia sănătoasă şi activitatea fizică în rândul copiilor şi adolescenţilor din România”

  • Scopul proiectuluiCreşterea procentului copiilor şi adolescenţilor care au un stil de viaţă sănătos
  • Brosura

Proiectului  „Interventii la  mai multe niveluri pentru prevenția bolilor netransmisibile (BNT) asociate stilului de viata in Romania desfasurat in cadrul Programului RO 19 „Initiative in sanatatea publica”

  • Obiectivul general: Prevenirea BNT legate de stilul de viata prin interventii pe mai multe niveluri si abordare integrata
  • Informatii  pentru parinti

Alege! Este dreptul tau!

  • Concursul National pe Teme de Protectia Consumatorilor – “Alege! Este Dreptul Tau”, editia 2016, este organizat de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor in parteneriat cu Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice (regulament)
  • Elevii scolii noastre s-au calificat la faza nationala (lista).

Junior Achievement  – aprilie 2016

Prin activităţile learning by doing desfăşurate la clasă, copiii dobândesc competenţe esenţiale pentru viaţă. (II, V-VI)

Parteneriate

  • Scoala Gimnaziala Speciala “Constantin Paunescu” (avizat de ISMB);
  • Scoala Gimnaziala Nr. 307 Bucuresti (avizat de ISMB);
  • International House Bucharest – Your British Break (avizat de ISMB);
  • Asociatia Vasile Pogor Iasi (avizat de IS Iasi);
  • Scoala 59 – Sectia de Politie 22 – Consiliul Local Sector 6 – Asociatia de Parinti;
  • picof.net – pentru concursul de arta fotografica derulat semestrial

Excursii, vizite, vizionari de spectacole

  • Invatamant primar
    • Bucuresti – Curtea de Arges – Vidraru, excursie tematica;
    • Bucuresti – Pietrosani, Sarbatoarea de Hallowen;
    • Bucuresti – Pietrosani, Bucuresti – Curtea de Arges – Cosesti, initiere in arta olaritului;
    • Bucuresti – Comana – Giurgiu, lectie de istorie;
    • Bucuresti – Sinaia – Bran, documentare pentru proiectul scolar “Puterea cuvantului” – trepte de relief, fauna si flora, arhitectura, George Enescu, Regina Maria;
    • Opera Comica – “Fetita cu chibrituri”;
    • Bucuresti – Bran – Rucar, excursie tematica “Pe urmele marilor conducatori”;
    • Bucuresti – Targoviste – Pestera Dambovicioara, lectie de geografie;
    • Bucuresti – Rasnov, lectie de istorie si geografie;
    • Bucuresti – Cenavoda – Constanta, activitate educationala si recreativa;
    • Casa Experimentelor Bucuresti
  • Gimnaziu
    • Bucuresti – Moeciu, excursie tematica si agrement;
    • Mall Plaza, The Walk, vizionarea unui film motivational

Școala Altfel, 2016 – Programul Saptamana altfel 18-22 aprilie 2016

Activitati si preocupari

25.03.2016 – Sarbatoare in parteneriat ZIUA POLITIEI ROMANE LA SECTIA 22

Ziua Pi

 – imagini (Pi Day in Sc 59)

La Godot cu echipa de teatru a clasei a IV-a C

Aplauze 1

De la ziare la programare

Revista clasei 5 C
Scratch 9 ani
Scratch 12 ani